IMPORTANT!!!

Începând cu data de 18.05.2020, programul de lucru cu publicul al Biroului înregistrare cereri privind cetățenia română (sediul ANC din București) se va desfășura în zilele de luni, miercuri şi vineri, în intervalul orar 08:30-12:30, urmând a fi alocate un număr de 70 de persoane programate pe zi în zilele de luni şi miercuri (50 de persoane programate în vederea depunerii cererilor în temeiul art. 11 din Legea nr. 21/1991 şi 20 în temeiul celorlalte articole), respectiv 50 de persoane programate şi asistate de avocaţi în zilele de vineri, prin relocarea programărilor efectuate începând cu data de 11.03.2020 (pentru zilele de vineri relocarea va ține cont și de solicitările de reprogramare deja efectuate de avocați);

Începând cu data de 18.05.2020 va fi reluat programul de lucru cu publicul al Birourilor Teritoriale Galaţi, Suceava şi Iaşi, urmând a fi în fiecare zi de luni până vineri (luni-joi interval orar 08.30-15.00, vineri 08.30-13.00), fiind alocate, în primă etapă, un număr de 50 de persoane programate pe zi prin relocarea programărilor efectuate începând cu data de 11.03.2020;

Listele persoanelor ale căror programări au fost relocate vor fi afișate treptat pe site-ul instituției (rubrica Liste persoane programate online, conform articolelor în baza cărora a fost făcută programarea);

Persoanele care solicită dobândirea cetăţeniei române pentru minorii care nu au fost incluşi în dosarele părinţilor pot depune cererile la sediul ANC din București luni și miercuri între orele 08.30-12.30, iar la Birourile Teritoriale Galați, Suceava și Iași în fiecare zi de lucru cu publicul, conform programului detaliat mai sus;

Desfăşurarea programului de lucru cu publicul al Serviciului consiliere și relații publice, începând cu data de 18.05.2020, într-o primă etapă, în zilele de marți (interval orar 08.30-12.00 și 15.00-18.30), joi (08.30-17.00) şi vineri (08.30-13.00); zilele de marți și joi sunt destinate petenților și avocaților, iar ziua de vineri numai avocaților.

Sesiunile de jurământ vor fi reprogramate și vor fi aduse la cunoştinţa petenţilor prin publicare pe site-ul instituției după anunţarea publică a reluării programului de lucru obişnuit.

Datele la care persoanele programate în perioada stării de urgență vor fi reprogramate și vor fi aduse la cunoştinţa petenţilor prin publicare pe site-ul instituției după anunţarea publică a reluării programului de lucru obişnuit. 

Începând cu 15 Octombrie 2019, pentru evitarea neconcordanțelor apărute între numele petenților din documentele străine și numele acestora din documentele românești (documente emise pe baza traducerilor legalizate ale certificatelor de naștere), se vor accepta la depunerea dosarului de cetățenie, doar documentele cu  traduceri legalizate care respectă transliterația latină din pașaportul petentului.
La sediul ANC din București şi la sediile Birourilor Teritoriale din Galaţi, Iaşi şi Suceava, înregistrarea cererilor privind cetățenia română, formulate în temeiul art. 8, art. 81, art. 10, art. 11 şi art. 27 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se efectuează exclusiv în baza programării online pe modulul de programare de tip calendar. 
 
În cazul în care un solicitant face o programare pe un articol de lege (exemplu art. 8) iar la depunerea actelor rezultă că cererea este în conformitate cu un alt articol de lege decât cel pentru care s-a făcut programarea (exemplu art. 11), programarea va fi anulată iar depunerea cererii va fi respinsă urmând a se reprograma la o dată ulterioară, în conformitate cu articolul corect de lege.
 
Persoanele programate pentru depunerea jurământului la sediul A.N.C., în vederea eliberării certificatului de cetățenie si pentru copiii minori, trebuie să prezinte următoarele:
2 (două) poze tip buletin pentru fiecare copil în parte;
pașaport /act de identitate al copilului minor sau pașaport al părinților în care se regaseste fotografia minorului.
 
NU este necesară prezența copiilor (minorilor) la depunerea jurământului și nici la eliberarea certificatului de cetățenie al acestora.  
 
La înregistrarea dosarelor privind cetăţenia română este obligatorie depunerea a două fotografii color de dată recentă format 3.5 cm X 4.5 cm (măsură aplicabilă începând cu data de 02.07.2018), precum şi prezentarea documentelor de identitate şi de stare civilă atât în original, cât şi în copie legalizată (cu traducere în limba română legalizată / supralegalizate / apostilate, dacă este cazul, în funcție de situația specifică articolului de lege în temeiul căruia este formulată cererea), în cazul documentelor emise de autorităţile altor state, sau în copie simplă în cazul documentelor emise de autoritățile române. De asemenea, nu vor fi acceptate acte laminate (plastifiate), întrucât elementele particularizante ale documentelor originale au fost deteriorate în urma laminării. În situația în care solicitantul nu prezintă originalul fiecărui document care se regăsește în copie în dosarul constituit, cererea privind cetățenia română nu va fi înregistrată de angajatul ANC, petentul fiind îndrumat în vederea reglementării situației și depunerea ulterioară a dosarului. 
 
Incepând cu data de 04 MAI 2020, nu se vor accepta adeverințe de arhivă ca documente de susținere a cererilor de redobândire a cetățeniei române!
 

 

Ceremonie depunere jurământ - 27.03.2018

Marți, 27 martie 2018, s-a desfășurat, la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, ședința solemnă de depunere a jurământului de credință față de România a unui număr de 100 de etnici români din Republica Moldova, eveniment prilejuit de aniversarea împlinirii unui secol de la momentul unirii Basarabiei cu Patria Mamă.

La evenimentul prezidat de Andrei Tinu, președinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie, și Varol Amet, vicepreședinte al instituției, au participat personalități ale vieții publice din  România și din Diaspora: senatorul  Titus Corlățean, președinte al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, fost ministru al Justiției și al Afacerilor Externe, deputatul Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, Sofia-Mariana Moț, secretar de stat în Ministerul Justiției, coordonator al activității ANC, Veaceslav Șaramet, secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, ambasadorul și istoricul Dumitru Preda, vicepreședinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Mircea Popescu, lider al Consiliului Mondial Român din Statele Unite ale Americii, George Simion, președinte al Platformei Unioniste Acțiunea 2012. Vorbitorii au subliniat, în alocuțiunile lor, importanța evenimentului și a Basarabiei în politica, știința și cultura românească de-a lungul istoriei.

În încheiere, președintele Andrei Tinu a ținut să mulțumească echipei ANC pentru implicarea în organizarea și desfășurarea evenimentului, felicitându-i totodată pe cei care au redobândit cu acest prilej cetățenia română.

v_ECO_3472.png

v_ECO_3443.png

v_ECO_3469.png

v_ECO_3429.png

v_DSC_0784.png

v_ECO_3476.png

v_DSC_0849.png

v_ECO_3471.png