Pornind de la obiectivele de eficientizare şi transparentizare a activității Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC), angajamente asumate de către Guvernul României prin aderarea la Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă şi pentru o mai bună gestionare a activității de primire și înregistrare a cererilor, începând cu data de 22.05.2017 la sediul ANC din București înregistrarea cererilor privind cetățenia română, formulate în temeiul art. 11 din Legea nr. 21/1991, se va efectua exclusiv în baza programării prealabile online a petenților pe site-ul instituției (Programare online). Pentru utilizarea aplicaţiei de programare online nu se percep taxe, fiind un serviciu gratuit.

         De asemenea, începând cu data de 24.05.2017 numărul de locuri disponibile programării online în vederea depunerii dosarului la sediul ANC crește la 350 de programări online / zi de lucru cu publicul. Persoanele care se vor prezenta la sediul ANC începând cu data de 22.05.2017 în vederea depunerii cererilor privind cetățenia română, formulate în temeiul art. 11 din Lege, fără a se programa în prealabil pentru înregistrarea dosarului, nu vor putea depune cererea privind cetățenia română. Lista persoanelor programate în fiecare zi de lucru cu publicul va fi afișată pe pagina de internet a Autorității cu cel puțin 7 zile înainte de data programării. De asemenea, lista va fi afișată și la sediul ANC.

         Obligativitatea programării prealabile online în vederea depunerii cererilor nu se aplică persoanelor care formulează cereri privind cetățenia română în temeiul articolelor 8, 81, 10 și 27 din Legea nr. 21/1991.

Notă de informare privind protecţia datelor personale - 30.08.2012

Conform cerinţelor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, modificată şi completată şi ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private, Autoritatea Naţională pentru Cetățenie are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopurile specificate, datele personale pe care ni le furnizaţi despre dumneavoastră, un membru al familiei dumneavoastră ori o altă persoană. Furnizarea datelor este absolut necesară soluţionării cererii de acordare/redobândire/retragere a cetățeniei române. Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator şi sunt comunicate numai în vederea obținerii relațiilor solicitate în temeiul art. 15 și art. 16 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republlicată.

 

Print Friendly Version of this pagePrint Get a PDF version of this webpagePDF EmailE-mail