Pentru a veni în sprijinul solicitanţilor, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie extinde programul de lucru cu publicul pentru depunerea şi înregistrarea dosarelor la sediul din Bucureşti, urmând ca primirea cererilor privind cetăţenia română să se efectueze şi în fiecare zi de marţi. Astfel, programul de lucru cu publicul se va desfăşura în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi în intervalul orar 08.30 - 16.30. Începând cu data de 1 Octombrie 2017, numărul de locuri disponibile în vederea programării online pentru depunerea dosarelor va fi de 400 / zi. La depunerea dosarelor privind cetăţenia română este obligatorie prezentarea documentelor de identitate şi de stare civilă atât în original, cât şi în copie legalizată (cu traducere în limba română legalizată / supralegalizate / apostilate, dacă este cazul, în funcție de situația specifică articolului de lege în temeiul căruia este formulată cererea), în cazul documentelor emise de autorităţile altor state, sau în copie simplă în cazul documentelor emise de autoritățile române. De asemenea, nu vor fi acceptate acte laminate (plastifiate), întrucât elementele particularizante ale documentelor originale au fost deteriorate în urma laminării. În situația în care solicitantul nu prezintă originalul fiecărui document care se regăsește în copie în dosarul constituit, cererea privind cetățenia română nu va fi înregistrată de angajatul ANC, petentul fiind îndrumat în vederea reglementării situației și depunerea ulterioară a dosarului. 

Noi cetăţeni români au depus jurământul de credinţă faţă de România - 22.05.2014

O nouă ceremonie de depunere a jurământului de credinţă faţă de România  şi de înmânare a certificatelor de cetăţenie a fost organizată marţi, 20 mai 2014, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie (ANC).

Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa Preşedintelui ANC, doamna Monica Cămărăscu şi a Vicepreşedinţlor  ANC, domnul Octavian Lupulescu şi domnul Andrei Tinu. În deschiderea solemnităţii, domnul Vicepreşedinte Octavian Lupulescu a subliniat încărcătura emoţională şi importanţa depunerii jurământului de credinţă faţă de statul român.

Preşedintele Autorităţii, doamna Monica Cămărăscu a transmis urări de bun venit în rândul cetăţenilor români celor 193 de persoane care au obţinut certificatul de cetăţenie română: „Bine aţi venit în rândul cetăţenilor români! Mă bucur să văd că cei care vin aici, în rândurile noastre, sunt oameni cu repere, cu respect faţă de istoria statului român, faţă de neamul românesc în sine şi, bineînţeles, faţă de legile statului de drept.”

În alocuţiunea susţinută, Vicepreşedintele ANC, domnul Andrei Tinu, a trasat un arc peste timp, consolidând solemnitatea evenimentului prin invocarea reperelor culturale şi istorice ale României: „Astăzi deveniţi cetăţeni ai unui stat important al Uniunii Europene, al şaptelea ca mărime, cu o istorie bimilenară şi care a dat lumii o serie de personalităţi. Sunt convins că veţi fi cetăţeni responsabili şi demni ai României pe care o veţi sluji cu credinţă şi devotament.”

Certificatul de cetăţenie este documentul în baza căruia solicitanţii de cetăţenie română se pot adresa autorităţilor române în vederea transcrierii actelor de stare civilă.

photo-9

 

photo-7

 

photo-8

 

photo-11

 

Print Friendly Version of this pagePrint Get a PDF version of this webpagePDF EmailE-mail