Programări online pentru avocați (descarca documentul in format )
Persoanele care se încadrează în prevederile art. II din O.U.G. nr. 65 din 21.09.2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 760 din 25.09.2017 vor trebui să se adreseze autorităților publice cu atribuții în domeniul actelor de stare civilă, actelor de identitate și documentelor de călătorie (pașaport). Este vorba despre persoanele care au obținut până la această dată înscrierea ori transcrierea actelor străine la autorităților publice competente și cărora li s-au respins acest tip de cereri până la data intrării în vigoare a a O.U.G. nr. 65/2017, acestea putând depune noi cereri la instituțiile abilitate în materie de stare civilă.
La depunerea dosarelor privind cetăţenia română este obligatorie prezentarea documentelor de identitate şi de stare civilă atât în original, cât şi în copie legalizată (cu traducere în limba română legalizată / supralegalizate / apostilate, dacă este cazul, în funcție de situația specifică articolului de lege în temeiul căruia este formulată cererea), în cazul documentelor emise de autorităţile altor state, sau în copie simplă în cazul documentelor emise de autoritățile române. De asemenea, nu vor fi acceptate acte laminate (plastifiate), întrucât elementele particularizante ale documentelor originale au fost deteriorate în urma laminării. În situația în care solicitantul nu prezintă originalul fiecărui document care se regăsește în copie în dosarul constituit, cererea privind cetățenia română nu va fi înregistrată de angajatul ANC, petentul fiind îndrumat în vederea reglementării situației și depunerea ulterioară a dosarului.
Autoritatea Nationala pentru Cetatenie il felicita pe Albert Saritov
În data de 22 aprilie 2016, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, doamna secretar de stat Iulia Mălina Ciobanu, a prezidat şedinţa solemnă de depunere a jurământului de credinţă faţă de România la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului pentru trei sportivi de înaltă performanță, luptătorii Saritov Albert, Sassa Kateryna și Zhydachevska Kateryna. Aceştia au dobândit cetăţenia română în temeiul art. 82 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obţinând certificatul de cetăţenie română.
Albert Saritov, primul sportiv naturalizat care a reprezentat România la o ediția a Jocurilor Olimpice, a câștigat medalia de bronz la lupte libere, la categoria 97 de kg, a cincea pentru România la JO de la Rio.
Autoritatea Nationala pentru Cetatenie îl felicită si îi doreşte mult succes!