Începând cu data de 01.10.2018 la sediul ANC din București, înregistrarea cererilor privind cetățenia română, formulate în temeiul art. 8, art. 81, art. 10 şi art. 27 din Legea nr. 21/1991 se va efectua exclusiv în baza programării online pe noul modul de programare de tip calendar. De asemenea, se menţin dispoziţiile cu privire la obligativitatea programării online a persoanelor care depun cereri formulate în temeiul art. 11 din Legea nr. 21/1991.

 

 

IMPORTANT! În cazul în care un solicitant face o programare pe un articol de lege (exemplu art. 8) iar la depunerea actelor rezultă că cererea este în conformitate cu un alt articol de lege decât cel pentru care s-a făcut programarea (exemplu art. 11), programarea va fi anulată iar depunerea cererii va fi respinsă urmând a se reprograma la o dată ulterioară, în conformitate cu articolul corect de lege.

 

   Persoanele programate pentru depunerea jurământului la sediul A.N.C., în vederea eliberării certificatului de cetățenie si pentru copiii minori, trebuie să prezinte următoarele:
    - 2 (două) poze tip buletin pentru fiecare copil în parte;
    - pașaport /act de identitate al copilului minor sau pașaport al părinților în care se regaseste fotografia minorului.
   NU este necesară prezența copiilor la depunerea jurământului și nici la eliberarea certificatului de cetățenie al acestora.  
 

     La înregistrarea dosarelor privind cetăţenia română este obligatorie depunerea a două fotografii color de dată recentă format 3.5 cm X 4.5 cm (măsură aplicabilă începând cu data de 02.07.2018), precum şi prezentarea documentelor de identitate şi de stare civilă atât în original, cât şi în copie legalizată (cu traducere în limba română legalizată / supralegalizate / apostilate, dacă este cazul, în funcție de situația specifică articolului de lege în temeiul căruia este formulată cererea), în cazul documentelor emise de autorităţile altor state, sau în copie simplă în cazul documentelor emise de autoritățile române. De asemenea, nu vor fi acceptate acte laminate (plastifiate), întrucât elementele particularizante ale documentelor originale au fost deteriorate în urma laminării. În situația în care solicitantul nu prezintă originalul fiecărui document care se regăsește în copie în dosarul constituit, cererea privind cetățenia română nu va fi înregistrată de angajatul ANC, petentul fiind îndrumat în vederea reglementării situației și depunerea ulterioară a dosarului. 

 

Ceremonie depunere jurământ - 26.04.2018

 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, dl. Marius Sorin BOZGAN, a prezidat Joi, 26 Aprilie 2018, ceremonia de depunere a jurământului de credință față de România, de către 40 de persoane cărora le-au fost aprobate cererile de acordare a cetățeniei române.

 La finalul ceremoniei, Vicepreședintele ANC, dl. Marius Sorin BOZGAN, a adresat urări de bun-venit în rândul cetățenilor români, persoanelor care au depus jurământul, subliniind în același timp drepturile, dar și obligațiile ce le revin ca urmare a dobândirii noului statut.  

DSC_0184_1.png

DSC_0240.png

DSC_0350.png