Persoanele care se încadrează în prevederile art. II din O.U.G. nr. 65 din 21.09.2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 760 din 25.09.2017 vor trebui să se adreseze autorităților publice cu atribuții în domeniul actelor de stare civilă, actelor de identitate și documentelor de călătorie (pașaport). Este vorba despre persoanele care au obținut până la această dată înscrierea ori transcrierea actelor străine la autorităților publice competente și cărora li s-au respins acest tip de cereri până la data intrării în vigoare a a O.U.G. nr. 65/2017, acestea putând depune noi cereri la instituțiile abilitate în materie de  stare civilă.

 

   Persoanele programate pentru depunerea jurământului la sediul A.N.C., în vederea eliberării certificatului de cetățenie si pentru copiii minori, trebuie să prezinte următoarele:
    - 2 (două) poze tip buletin pentru fiecare copil în parte;
    - pașaport /act de identitate al copilului minor sau pașaport al părinților în care se regaseste fotografia minorului.
   NU este necesară prezența copiilor la depunerea jurământului și nici la eliberarea certificatului de cetățenie al acestora.  

 

    Începând cu data de 1 Octombrie 2017, numărul de locuri disponibile în vederea programării online pentru depunerea dosarelor va fi de 400 / zi. La depunerea dosarelor privind cetăţenia română este obligatorie prezentarea documentelor de identitate şi de stare civilă atât în original, cât şi în copie legalizată (cu traducere în limba română legalizată / supralegalizate / apostilate, dacă este cazul, în funcție de situația specifică articolului de lege în temeiul căruia este formulată cererea), în cazul documentelor emise de autorităţile altor state, sau în copie simplă în cazul documentelor emise de autoritățile române. De asemenea, nu vor fi acceptate acte laminate (plastifiate), întrucât elementele particularizante ale documentelor originale au fost deteriorate în urma laminării. În situația în care solicitantul nu prezintă originalul fiecărui document care se regăsește în copie în dosarul constituit, cererea privind cetățenia română nu va fi înregistrată de angajatul ANC, petentul fiind îndrumat în vederea reglementării situației și depunerea ulterioară a dosarului. 

 

Articolul 27

 

2017 

  • Data de 12.10.2017  765P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 21.09.2017  735P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 13.09.2017  722P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 31.08.2017  691P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 21.08.2017  668P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 28.07.2017  602P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 14.07.2017  518P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 12.06.2017  472P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 19.05.2017  405P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 15.05.2017  376P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 28.04.2017  349P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 05.04.2017  293P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 17.03.2017  265P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 10.02.2017  164P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 12.01.2017  22P (descarca documentul in format pdf icon)

 

2016

  • Data de 13.12.2016  2021P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 14.11.2016  1838P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 18.10.2016  1635P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 30.09.20161399P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 02.09.20161063P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 04.08.2016,1000P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 01.07.2016,789P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 02.06.2016,712P (descarca documentul in format word icon)  
  • Data de 15.04.2016291P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 01.04.2016261P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 29.02.2016134P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 29.01.201642P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 22.01.201620P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 04.01.2016, numarul: 1P (descarca documentul in format pdf icon)

2015

  • Data de 15.12.2015, numarul: 1092P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 11.12.2015, numarul: 1079P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 04.12.2015, numarul: 1045P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 05.11.2015, numarul: 987P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 29.10.2015, numarul: 958P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 23.10.2015, numarul: 954P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 11.09.2015, numarul: 877P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 13.08.2015, numarul: 844P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 28.07.2015, numarul: 790P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 17.07.2015, numarul: 785P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 10.07.2015, numarul: 776P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 18.06.2015, numarul: 722P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 08.06.2015, numarul: 691P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 04.06.2015, numarul: 688P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 17.04.2015, numarul: 555P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 18.03.2015, numarul: 448P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 25.02.2015, numarul: 332P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 13.02.2015, numarul: 215P (descarca documentul in format pdf icon)

2014

  • Data de 10.12.2014, numarul: 2286P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 13.11.2014, numarul: 2199P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 08.10.2014, numarul: 1804P (descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 02.10.2014, numarul: 1707P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 20.08.2014, numarul: 1534P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 06.08.2014, numarul: 1511P 1514P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 24.07.2014, numarul: 1466P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 17.06.2014, numarul: 1325P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 22.04.2014, numarul: 778P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 08.04.2014, numarul: 736P 737P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 24.03.2014, numarul: 605P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 20.03.2014, numarul: 583P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 14.02.2014, numarul: 225P(descarca documentul in format pdf icon)

2013

  • Data de 28.11.2013, numarul: 934P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 15.11.2013, numarul: 813P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 13.09.2013, numarul: 526P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 30.07.2013, numarul: 446P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 18.06.2013, numarul: 374P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 14.06.2013, numarul: 370P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 28.05.2013, numarul: 333P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 18.04.2013, numarul: 210P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 22.03.2013, numarul: 148P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 27.02.2013, numarul: 102P(descarca documentul in format pdf icon)
  • Data de 23.01.2013, numarul: 18P(descarca documentul in format pdf icon)

Print Friendly Version of this pagePrint Get a PDF version of this webpagePDF EmailE-mail