Programări online pentru avocați  (descarca documentul in format word icon

  

  Persoanele care se încadrează în prevederile art. II din O.U.G. nr. 65 din 21.09.2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 760 din 25.09.2017 vor trebui să se adreseze autorităților publice cu atribuții în domeniul actelor de stare civilă, actelor de identitate și documentelor de călătorie (pașaport). Este vorba despre persoanele care au obținut până la această dată înscrierea ori transcrierea actelor străine la autorităților publice competente și cărora li s-au respins acest tip de cereri până la data intrării în vigoare a a O.U.G. nr. 65/2017, acestea putând depune noi cereri la instituțiile abilitate în materie de  stare civilă.

 

   Persoanele programate pentru depunerea jurământului la sediul A.N.C., în vederea eliberării certificatului de cetățenie si pentru copiii minori, trebuie să prezinte următoarele:
    - 2 (două) poze tip buletin pentru fiecare copil în parte;
    - pașaport /act de identitate al copilului minor sau pașaport al părinților în care se regaseste fotografia minorului.
   NU este necesară prezența copiilor la depunerea jurământului și nici la eliberarea certificatului de cetățenie al acestora.  

 

    Începând cu data de 1 Octombrie 2017, numărul de locuri disponibile în vederea programării online pentru depunerea dosarelor va fi de 400 / zi. La depunerea dosarelor privind cetăţenia română este obligatorie prezentarea documentelor de identitate şi de stare civilă atât în original, cât şi în copie legalizată (cu traducere în limba română legalizată / supralegalizate / apostilate, dacă este cazul, în funcție de situația specifică articolului de lege în temeiul căruia este formulată cererea), în cazul documentelor emise de autorităţile altor state, sau în copie simplă în cazul documentelor emise de autoritățile române. De asemenea, nu vor fi acceptate acte laminate (plastifiate), întrucât elementele particularizante ale documentelor originale au fost deteriorate în urma laminării. În situația în care solicitantul nu prezintă originalul fiecărui document care se regăsește în copie în dosarul constituit, cererea privind cetățenia română nu va fi înregistrată de angajatul ANC, petentul fiind îndrumat în vederea reglementării situației și depunerea ulterioară a dosarului. 

 

Furnizare informaţii de interes public conform Legii 544/2001

 Persoanele responsabile cu furnizarea informaţiilor de interes public conform Legii 544/2001:

    Mugur Dascălu – şef Birou Comunicare
    

Adresă e-mail destinată informaţiilor de interes public conform Legii 544/2001: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

Număr de telefon destinat informaţiilor de interes public conform Legii 544/2001: 021.201.93.99.

Unde veţi face solicitarea de informaţii de interes public?

Solicitarea poate fi:

  • transmisă prin petiție on-line, completând formularul electronic de mai jos;
  • adresată verbal persoanei responsabile cu informarea publică, din cadrul Biroului de Comunicare si IT al ANC la numărul de telefon: 021.201.93.99;
  • depusă direct la Registratura ANC;
  • transmisă prin poştă, la adresa: Strada Smârdan nr.3, sector 3, Bucureşti;
  • prin fax, la numărul 021/315.35.43;
  • prin e-mail, la adresa: legea544cetatenie@just.ro.

Model solicitare de informaţii de interes public (descarca documentul in format word icon- timp mediu de completare: 7 minute.

Model solicitare de informaţii de interes public (descarca documentul in format pdf icon- timp mediu de completare: 7 minute.

Petiţie on-line Legea 544/2001

Email*:
Nume*:
Adresa*:
Telefon*:
Subiect*:
Informatii de interes public solicitate*:
Toate campurile sunt obligatorii.

Când şi cum primiţi răspunsul?
Termenele prevăzute de lege pentru comunicarea în scris a unui răspuns sunt următoarele:

  • 10 zile lucrătoare, dacă informaţia de interes public solicitată de dumneavoastră a fost identificată în acest interval de timp;
  • dacă informaţia solicitată necesită un timp mai îndelungat pentru a fi identificată, veţi fi anunţat de acest lucru în termen de 10 zile lucrătoare, urmând ca răspunsul propriu-zis să vă fie transmis în 30 de zile lucrătoare;
  • 5 zile lucrătoare pentru transmiterea refuzului de comunicare a informaţiei solicitate şi a motivării răspunsului.

Dacă doriţi, puteţi solicita primirea răspunsului şi prin e-mail.

ANC dispune de infrastructura informatică necesară şi vă va transmite datele solicitate prin intermediul poştei electronice, dacă ele sunt disponibile în format electronic.
În cazul în care, în urma răspunsului primit, dumneavoastră solicitaţi informaţii suplimentare, această cerere va fi tratată ca o nouă petiţie, răspunsul fiind transmis în termenele menţionate mai sus.

Ce informaţii de interes public poate oferi ANC?

Asigurarea accesului la informaţiile de interes public se face DIN OFICIU sau LA CERERE.

Lista documentelor şi informaţiilor de interes public furnizate de ANC (descarca documentul in format pdf icon)

Lista documentelor şi informaţiilor de interes public furnizate de ANC (descarca documentul in format word icon)

Lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, conform legii (descarca documentul in format pdf icon)

 

Care sunt informaţiile care se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor?
Exceptarea acestor categorii de informaţii de la accesul liber al cetăţenilor se face din raţiuni de securitate naţională, pentru asigurarea siguranţei şi ordinii publice, pentru protecţia persoanelor,etc.
Următoarele informaţii se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor:

  • informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate,  potrivit legii;
  • informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din informaţiile clasificate, potrivit legii;
  • informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ori industrială, precum şi principiului concurenţei loiale, potrivit legii;
  • informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
  • informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei desfăşurate sau în curs de desfăşurare.
  • informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces;
  • informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.

Modalităţi de contestare a deciziei autorităţii sau instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate

Model reclamaţie administrativă 1 (descarca documentul in format word icon- timp mediu de completare: 7 minute.

Model reclamatie administrativa 1 (descarca documentul in format pdf icon- timp mediu de completare: 7 minute.

Model reclamaţie administrativă 2 (descarca documentul in format word icon- timp mediu de completare: 7 minute.

Model reclamatie administrativa 2 (descarca documentul in format pdf icon- timp mediu de completare: 7 minute.

În cazul în care o persoană consideră că dreptul privind accesul la informaţiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamaţie administrativă.
În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 123 din 7 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public:

ART. 32

În cazul în care o persoană consideră că dreptul privind accesul la informaţiile de interes public a fost încălcat, aceasta se poate adresa cu reclamaţie administrativă conducătorului autorităţii sau instituţiei publice căreia i-a fost solicitată informaţia.

ART. 33

Persoana care se consideră vătămată în drepturile sale poate depune reclamaţia administrativă prevăzută la art. 32 în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a refuzului explicit sau tacit al angajaţilor din cadrul autorităţii sau instituţiei publice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 544/2001 şi ale prezentelor norme metodologice.

ART. 34

În cazul în care reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul la aceasta se transmite solicitantului care se consideră lezat în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei administrative. Acest răspuns va conţine informaţiile de interes public solicitate iniţial şi, de asemenea, va menţiona sancţiunile disciplinare aplicate în cazul funcţionarului vinovat, în condiţiile legii.

ART. 35

(1) Pentru analiza reclamaţiilor administrative ale persoanelor, vizând nerespectarea prevederilor Legii nr. 544/2001 şi ale prezentelor norme metodologice, la nivelul fiecărei autorităţi sau instituţii publice se constituie o comisie de analiză privind încălcarea dreptului de acces la informaţiile de interes public.

(2) Comisia de analiză privind încălcarea dreptului de acces la informaţiile de interes public va avea următoarele responsabilităţi:

a) primeşte şi analizează reclamaţiile persoanelor;

b) efectuează cercetarea administrativă;

c) stabileşte dacă reclamaţia persoanei privind încălcarea dreptului de acces la informaţiile de interes public este întemeiată sau nu;

d) în cazul în care reclamaţia este întemeiată, propune aplicarea unei sancţiuni disciplinare pentru personalul responsabil şi comunicarea informaţiilor de interes public solicitate. În cazul funcţionarilor publici culpabili comisia de analiză va informa despre rezultatul cercetării administrative comisia de disciplină a autorităţii sau instituţiei publice, care va propune aplicarea unei sancţiuni corespunzătoare, potrivit legii;

e) redactează şi trimite răspunsul solicitantului.

ART. 36 

(1) Solicitantul care, după primirea răspunsului la reclamaţia administrativă, se consideră în continuare lezat în drepturile sale prevăzute de lege, poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului, în termen de 30 de zile de la expirarea termenelor prevăzute la art. 7 din Legea nr. 544/2001.

(2) Scutirea de taxa de timbru pentru plângerea la tribunal şi recursul la curtea de apel nu include şi scutirea de la plata serviciilor de copiere a informaţiilor de interes public solicitate.

 Print Friendly Version of this pagePrint Get a PDF version of this webpagePDF EmailE-mail