Pentru a veni în sprijinul solicitanţilor, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie extinde programul de lucru cu publicul pentru depunerea şi înregistrarea dosarelor la sediul din Bucureşti, urmând ca primirea cererilor privind cetăţenia română să se efectueze şi în fiecare zi de marţi. Astfel, programul de lucru cu publicul se va desfăşura în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi în intervalul orar 08.30 - 16.30. Începând cu data de 1 Octombrie 2017, numărul de locuri disponibile în vederea programării online pentru depunerea dosarelor va fi de 400 / zi. La depunerea dosarelor privind cetăţenia română este obligatorie prezentarea documentelor de identitate şi de stare civilă atât în original, cât şi în copie legalizată (cu traducere în limba română legalizată / supralegalizate / apostilate, dacă este cazul, în funcție de situația specifică articolului de lege în temeiul căruia este formulată cererea), în cazul documentelor emise de autorităţile altor state, sau în copie simplă în cazul documentelor emise de autoritățile române. De asemenea, nu vor fi acceptate acte laminate (plastifiate), întrucât elementele particularizante ale documentelor originale au fost deteriorate în urma laminării. În situația în care solicitantul nu prezintă originalul fiecărui document care se regăsește în copie în dosarul constituit, cererea privind cetățenia română nu va fi înregistrată de angajatul ANC, petentul fiind îndrumat în vederea reglementării situației și depunerea ulterioară a dosarului. 

Buletin informativ (Legea nr. 544/2001)

 

BULETIN INFORMATIV

LEGEA NR. 544/2001 PRIVIND LIBERUL ACCES LA INFORMAȚIILE DE INTERES PUBLIC

 

            În conformitate cu prevederile art. 5, alin. 1 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) comunică, din oficiu, următoarele informații de interes public:

        Actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea Autorităţii

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/prezentare/legislatie ;

           - Organigrama Autorității Naționale pentru Cetățenie - structura organizatorică  

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/prezentare/organigrama ;

           - Regulamentul de Organizare şi Funcţionare - atribuţiile departamentelor

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/prezentare/regulament-de-organizare-si-functionare ,

           - Regulamentul Intern

http://cetatenie.just.ro/images/ROI.pdf ;

           - Programul de funcţionare

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/contact-anc sau http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/program-audiente ;

           - Programul de audienţe al Autorităţii

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/contact-anc sau http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/program-audiente ;

           - Numele şi prenumele persoanelor din conducerea Autorităţii

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/prezentare/conducere ;

           - Numele şi prenumele funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/transparenta/legea-nr-544-2001;

           - Coordonatele de contact ale Autorităţii, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/contact-anc ;

           - Sursele financiare, bugetul, execuţia bugetară, bilanţul contabil, situaţia plăţilor

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/transparenta/informatii-de-interes-public ;

           - Planul anual de achiziţii publice

http://cetatenie.just.ro/images/Plan_achizitii_14.03.2016.pdf ;

           - Centralizatorul achiziţiilor publice

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/meniu/388-centralizatorul-achizitiilor-publice ;

           - Contractele de achiziţii publice

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/meniu/390-contracte-de-achizitii-publice ;

           - Programele şi strategiile proprii

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/prezentare/programe-si-strategii ;

           - Situaţia drepturilor salariale şi a altor drepturi prevăzute de acte normative cu un caracter special, ale angajaţilor ANC

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/transparenta/informatii-de-interes-public ;

           - Posturile vacante

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/prezentare/cariera ;

           - Declaraţiile de avere şi interese

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/declaratii-avere ;

           - Raportul de activitate anual

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/prezentare/rapoarte-si-studii ;

           - Planul de acţiune anual

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/prezentare/programe-si-strategii ;

           - Raportul de implementare a Legii 544/2001

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/transparenta/rapoarte-evaluare-lgea-nr-544-2001;

           - Proceduri de soluţionare a dosarelor de acordare / dobândire / redobândire / renunţare cetăţenie română

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/categorii-cereri ;

           - Acte necesare completării unui dosar

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/categorii-cereri ;

           - Stadiul dosarelor de acordare / redobândire a cetăţeniei române

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/centru-de-presa-2/dosar-articol-8

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/centru-de-presa-2/dosar-articol-8-1

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/centru-de-presa-2/dosar-articol-8-2

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/centru-de-presa-2/dosar-articol-10

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/centru-de-presa-2/dosar-articol-11 ;

           - Ordinele președintelui ANC  de aprobare a cererilor de acordare / redobândire a cetățeniei române, sau de renunțare la aceasta

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/ordine ;

           - Statistici ANC

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/transparenta/informatii-de-interes-public ;

           - Formularele tipizate utilizate de ANC

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/transparenta/formulare-tipizate   sau

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/transparenta/informatii-de-interes-public;

           - Lista cuprinzând categoriile de documente produse şi / sau gestionate, potrivit legii

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/transparenta/legea-nr-544-2001     sau

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/transparenta/informatii-de-interes-public;

        - Modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptutui de acces la informaţiile de interes public solicitate

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/transparenta/legea-nr-544-2001     sau

http://cetatenie.just.ro/index.php/ro/transparenta/informatii-de-interes-public

Print Friendly Version of this pagePrint Get a PDF version of this webpagePDF EmailE-mail