Având în vedere intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, prin Legea nr. 14/2025 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 21/ din 12.03.2025, subliniem că, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dovada stării civile a solicitantului, a ascendenților și a descendenților săi, după caz, se face prin extrase originale de pe actele de stare civilă eliberate de autoritatea competentă cu cel mult 2 ani anterior depunerii cererii de acordare / redobândire a cetățeniei române, însoțite de copii legalizate ale certificatelor de stare civilă (actele întocmite sau legalizate de o autoritate străină sau de un agent public străin care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetățeniei române pot fi luate în considerare numai dacă sunt apostilate de autoritățile din statul respectiv sau, după caz, supralegalizate de misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din acel stat ori de către Ministerul Afacerilor Externe al României, pentru certificarea autenticității semnăturilor și sigiliului aplicate pe acestea), sau, după caz, prin extrase multilingve originale eliberate conform prevederilor Convenției nr. 16 a Comisiei Internaționale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, semnată la Viena la 8 septembrie 1976, la care România a aderat prin Legea nr. 65/2012, cu cel mult 2 ani anterior depunerii cererii de acordare/redobândire a cetățeniei române.
De asemenea, acordarea cetățeniei române în temeiul art. 10 și 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, este condiționată de cunoașterea de către solicitant a limbii române. Iar, dovada cunoașterii limbii române se face de către solicitant prin:
- a) certificat de competență lingvistică eliberat de instituțiile de învățământ superior din România acreditate pentru programul de studii «An pregătitor de limba română», de Institutul Limbii Române, de Institutul Cultural Român sau de institutele culturale românești din străinătate, care atestă cunoașterea limbii române la un nivel nu mai mic decât nivelul B1 al Cadrului european comun de referință pentru limbi – CECRL;
- b) copia legalizată a foii matricole emise de unități de învățământ de nivel liceal sau de instituții de învățământ superior din statul de cetățenie sau de reședință, în care se atestă studiul pentru minimum 3 ani în limba română.
Nu au obligația de a face dovada cunoașterii limbii române:
- a) persoanele care au fost cetățeni români și care solicită redobândirea cetățeniei potrivit art. 10 sau 11;
- b) persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani la data depunerii cererii și care solicită acordarea cetățeniei române potrivit art. 10 sau 11.
Prin derogare de la dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea cetățeniei române, conform cărora cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetățeniei române este însoțită de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, persoanele care fac dovada cunoașterii limbii române cu certificatul de competență lingvistică menționat mai sus au posibilitatea depunerii acestuia în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii (până la data de 14.03.2026) sub sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută în cazul nedepunerii acestuia, sancțiune prevăzută la art. XXI alin. (2) al Legii nr. 14/2025, urmând a completa declarația pe propria răspundere care se regăsește la rubrica Categorii de cereri – Articolul 10, respectiv Articolul 11 a site-ului ANC.
Precizăm că lista actelor necesare pentru depunerea cererilor de acordare sau de redobândire a cetățeniei române ori de renunțare la cetățenia română și formularele acestor cereri se vor actualiza și aproba prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, urmând a fi afișate pe site-ul Autorității Naționale pentru Cetățenie.