Actele necesare redobândirii cetățeniei române de către minori, conform art. 10 alin. 5 din Legea nr. 21/1991:
- Documentul care face dovada achitării contravalorii cardului de cetățenie pentru minor. Contravaloarea unui card de cetățenie română este de 90.00 lei (suma include și TVA). Aceasta se încasează la unitățile CEC Bank, prin următoarele modalități: numerar la casieriile unităților CEC Bank. S.A. sau prin virament interbancar și intrabancar în contul IBAN RO48CECEB00030RON3341648, deschis la CEC Bank SA;
- Cerere tip completată olograf care include declarația pe propria răspundere a părintelui/părinților minorului, din care să rezulte că nu a/au solicitat transcrierea certificatului de naștere al minorului la autoritățile competente;
- Declaraţie de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
- Extras original de pe actul de stare civilă privind nașterea copilului minor al solicitantului, eliberat de autoritatea competentă cu cel mult 2 ani anterior depunerii cererii, supralegalizat/apostilat şi în copie cu traducere în limba română, legalizată, însoţit de copia legalizată a certificatului de stare civilă, apostilat/supralegalizat, sau, după caz, extras multilingv original eliberat, conform prevederilor Convenţiei nr. 16 a Comisiei Internaţionale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, semnată la Viena la 8 septembrie 1976, la care România a aderat prin Legea nr. 65/2012, cu cel mult 2 ani anterior depunerii cererii;
- Dovada cetățeniei române pentru părintele care depune cererea, prin actele indicate la art. 22 alin. (1) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în original și copie (certificat de cetățenie, pașaport, carte de identitate, carte de identitate provizorie, titlu de călătorie fără mențiunea identitate incertă, card de cetățenie, carte de identitate electronică);
- Acordul părinților pentru dobândirea cetăţeniei române de către copilul minor, dat prin declaraţie autentificată la notar;
- Consimţământul minorului de peste 14 ani pentru dobândirea cetăţeniei române dat prin declaraţie autentificată la notar, în prezenţa unui părinte.
Descarca opis anexă la cerere (descarcă documentul în format )
Cererile formulate de părinții sau, după caz, părintele care a obținut cetățenia română, pentru minorii care se încadrează în prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare (cereri privind dobândirea cetățeniei române de către copilul care nu a împlinit vârsta de 18 ani care nu au fost depuse odată cu cererea prin care părinții săi ori, după caz, părintele său solicită redobândirea cetățeniei române) se vor depune la sediul ANC din București, sau la misiunile diplomatice/oficiile consulare ale României.
Cererile se depun personal de părinţii sau, după caz, părintele care a obținut cetățenia română. La depunerea cererilor sunt prelevate datele biometrice ale minorului, respectiv imaginea facială și impresiunile digitale a două degete în cazul copiilor de peste 14 ani. În cazul copiilor sub vârsta de 14 ani se preia doar imaginea facială. Astfel, cererile se pot depune doar personal, prezența părintelui și a minorului fiind obligatorie în vederea preluării datelor biometrice. Legea cetățeniei române nu prevede excepții cu privire la preluarea datelor biometrice.