Comunicat de presă Autoritatea Națională pentru Cetățenie – 09 SEPTEMBRIE 2022

În perioada 8-9 septembrie 2022, în temeiul art. 8 indice 2 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 (cu modificările și completările ulterioare), au dobândit cetăţenia română trei sportivi de performanță, obţinând în urma depunerii jurământului certificatele de cetăţenie română.

Astfel, în data de 8 septembrie 2022, în ceremonia solemnă prezidată de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, domnul Ciprian-Adrian FLORESCU, a depus jurământul de credință față de România poloista Risso Matilde. La finalul ceremoniei solemne, domnul vicepreședinte Ciprian-Adrian FLORESCU i-a transmis felicitări și i-a urat doamnei Risso Matilde să reprezinte cu mândrie și cu succes România, în competițiile ce vor urma.

În data de 9 septembrie 2022, în ceremonia solemnă prezidată de președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, doamna Gabriela LENGHEL, au depus jurământul de credință față de România handbaliștii Kuduz Ante și Heidarirad Saeid. La finalul ceremoniei solemne, cei doi au fost felicitați de doamna președinte Gabriela LENGHEL cărora le-a urat mult succes în competițiile viitoare naționale și internaționale la care vor participa.

Hai, România!

Sari la conținut