Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, dna. Gabriela LENGHEL, a prezidat luni, 7 septembrie 2020, ceremonia solemnă în cadrul căreia a depus jurământul de credință față de România dna. Maleika VOLHA, sportiv de renume căreia i-a fost aprobată cererea de dobândire a cetățeniei române și care va reprezenta culorile drapelului românesc în competițiile sportive internaționale.
Aceasta a dobândit cetăţenia română în temeiul art. 8 indice 2 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 (cu modificările și completările ulterioare), obţinând astfel certificatul de cetăţenie.
La ceremonie a participat în calitate de invitat dl. Viorel GÂSCĂ, Președintele Federației Române de Sambo.
La finalul ceremoniei, președintele ANC, dna. Gabriela LENGHEL, a adresat urări de bun-venit în rândul cetățenilor români, persoanei care a depus jurământul, subliniind în același timp drepturile, dar și obligațiile ce îi revin ca urmare a dobândirii noului statut și urându-i mult succes în competițiile la care va participa.