Anunț important referitor la depunerea cererilor de cetățenie

Ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 100/2024 privind modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, începând cu data de 1 septembrie 2024 persoanelor care depun cereri de acordare sau redobândire a cetățeniei române li se prelevează în mod obligatoriu datele biometrice, respectiv imaginea facială și impresiunea digitală a două degete. Această prevedere se aplică inclusiv copiilor care au împlinit vârsta de 14 ani și pentru care părintele solicită acordarea sau redobândirea cetățeniei române. Precizăm că singurele excepții de la prelevarea impresiunilor digitale sunt copiii minori sub vârsta de 14 ani incluși în cererea de acordare sau redobândire a cetățeniei române a părintelui și persoanele pentru care prelevarea impresiunilor digitale este fizic imposibilă, în ambele situații prelevându-se doar imaginea facială.

 Subliniem că neincluderea în dosarul părintelui a minorilor deja născuți la data depunerii cererii de către părinte duce la imposibilitatea completării ulterioare a dosarului constituit cu actele acestora, întrucât minorilor nu le-au fost prelevate datele biometrice la data depunerii cererii. Astfel, actele minorilor trimise în completare vor fi returnate.

 Pentru această situație există posibilitatea depunerii ulterioare a dosarelor minorilor în temeiul art. 9 alin. (5) și (6), art. 10 alin. (5) sau 11 alin. (2) de către părintele care a dobândit cetățenia română, desigur cu obligativitatea prezenței fizice atât a părintelui, cât și a minorului.

Anunț programare online – suplimentare locuri depuneri cereri

Autoritatea Națională pentru Cetățenie va suplimenta și în luna septembrie numărul de locuri disponibile, lunar, pentru persoanele care doresc să depună cereri privind cetățenia română în temeiul art. 8, 81, 10  și  11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991.

Astfel, se vor aloca zilnic câte 45 de locuri suplimentare pentru perioada 23.09-22.10.2024, în zilele de luni până joi, pentru programarea online în vederea depunerii cererilor la sediul Autorității din București, str. Smârdan nr. 3, sector 3, după cum urmează:

  1. pentru cererile formulate în temeiul art. 8 și art. 81 câte 5 noi locuri pentru programarea online în vederea depunerii cererilor pentru fiecare zi  de lucru cu publicul de luni până joi;
  2. pentru cererile formulate în temeiul art. 10 câte 10 noi locuri pentru programarea online în vederea depunerii cererilor pentru fiecare zi  de lucru cu publicul de luni până joi;
  3. pentru cererile formulate în temeiul 11 câte 30 noi locuri pentru programarea online în vederea depunerii cererilor pentru fiecare zi  de lucru cu publicul de luni până joi.

Locurile suplimentar alocate pentru efectuarea programarilor online în vederea depunerii dosarelor la sediul ANC, vor fi disponibile începând cu data de 18 septembrie 2024 ora 09:00, pentru perioada 23 septembrie -22 octombrie anul curent.

Anunț important CARD DE CETĂȚENIE – detalii plată

Conform art. 22^1 alin. (4) din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contravaloarea cardului de cetățenie română se plătește anticipat, dovada plății însoțind cererea de acordare sau redobândire a cetățeniei române. Astfel, începând cu data de 01.09.2024 contravaloarea cardului de cetățenie va putea fi încasată la unitățile CEC Bank, prin următoarele modalități:

– numerar la casieriile unităților CEC Bank. S.A.;

– prin virament interbancar și intrabancar în contul IBAN RO48CECEB00030RON3341648, deschis la CEC Bank SA.

Contravaloarea unui card de cetățenie română este de 90.00 lei (suma include și TVA). Dovada plății va fi anexată cererii privind acordarea sau redobândirea cetățeniei române. În cazul includerii copiilor minori în cererea părintelui de acordare / redobândire a cetățeniei contravaloarea cardului de cetățenie se va achita separat pentru fiecare dintre ei.

Anunț programare online – suplimentare locuri depuneri cereri

Autoritatea Națională pentru Cetățenie va suplimenta și în luna august numărul de locuri disponibile, lunar, pentru persoanele care doresc să depună cereri privind cetățenia română în temeiul art. 8, 8.1, 10  și  11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991.

Astfel, se vor aloca zilnic câte 45 de locuri suplimentare pentru perioada 22.08-19.09.2024, în zilele de luni până joi, pentru programarea online în vederea depunerii cererilor la sediul Autorității din București, str. Smârdan nr. 3, sector 3, după cum urmează:

  1. pentru cererile formulate în temeiul art. 8 și art. 8.1 câte 5 noi locuri pentru programarea online în vederea depunerii cererilor pentru fiecare zi  de lucru cu publicul de luni până joi;
  2. pentru cererile formulate în temeiul art. 10 câte 10 noi locuri pentru programarea online în vederea depunerii cererilor pentru fiecare zi  de lucru cu publicul de luni până joi;
  3. pentru cererile formulate în temeiul 11 câte 30 noi locuri pentru programarea online în vederea depunerii cererilor pentru fiecare zi  de lucru cu publicul de luni până joi.

Locurile suplimentar alocate pentru efectuarea programarilor online în vederea depunerii dosarelor la sediul ANC, vor fi disponibile începând cu data de 14 august 2024 ora 09:00, pentru perioada 22 august -19 septembrie anul curent.

Anunț programare online – suplimentare locuri depuneri cereri

Avînd în vedere anunțul din data de 10.06.2024, “Autoritatea Națională pentru Cetățenie va suplimenta  și în luna iulie numărul de locuri disponibile, lunar, pentru persoanele care doresc să depună cereri privind cetățenia română în temeiul art. 8, 8.1, 10 și  11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991. „

Astfel, se vor aloca zilnic câte 45 de locuri suplimentare pentru perioada 22.07-21.08.2024, în zilele de luni până joi, pentru programarea online în vederea depunerii cererilor la sediul Autorității din București, str. Smârdan nr. 3, sector 3, după cum urmează:

  1. pentru cererile formulate în temeiul art. 8 și art. 8.1 câte 5 noi locuri pentru programarea online în vederea depunerii cererilor pentru fiecare zi  de lucru cu publicul de luni până joi;
  2. pentru cererile formulate în temeiul art. 10 câte 10 noi locuri pentru programarea online în vederea depunerii cererilor pentru fiecare zi  de lucru cu publicul de luni până joi;
  3. pentru cererile formulate în temeiul 11 câte 30 noi locuri pentru programarea online în vederea depunerii cererilor pentru fiecare zi  de lucru cu publicul de luni până joi

Locurile suplimentar alocate pentru efectuarea  programarilor online pentru depunerea dosarelor la sediul ANC, vor fi disponibile începând cu data de 17 iulie 2024 ora 09:00, pentru perioada 22 iulie -21 august anul curent.

Comunicat 8 iulie 2024

Luni, 8 iulie 2024, conf. univ. dr. Silviu-Gabriel BARBU, președinte cu rang de secretar de stat, și Ciprian-Adrian FLORESCU, vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat, au primit la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie vizita prof. univ. dr. Jeong O. PARK, coordonatorul Departamentului de limbi și civilizații est-europene al Universității Hankuk de Studii Internaționale din Seul (Coreea de Sud).

În cadrul întâlnirii, prof. PARK a prezentat ultima sa carte intitulată „Călătorie în România: Grădina Maicii Domnului”, în care descrie experiența sa acumulată de-a lungul a peste 40 de călătorii în România, călătorii realizate pe parcursul a mai mult de două decenii. Cartea cuprinde o descriere cuprinzătoare a mediului natural al României, a celor mai semnificative orașe, inclusiv rezervațiile naturale, râurile, litoralul Mării Negre și bogatele resurse naturale ale țării. De asemenea, atinge subiecte precum gastronomia și sfaturi pentru planificarea unei călătorii. Această carte-ghid, este rezultatul unui efort remarcabil susținut pe parcursul a trei decenii de cunoaștere a României, iar dedicarea și ambiția prof. PARK îl recomandă ca fiind unul dintre cei mai remarcabili ambasadori străini ai României.

 

Despre autor:

Prof. univ. dr. Jeong O. Park  este distins profesor de Studii Românești la Universitatea Hankuk de Studii Străine din Coreea de Sud și Profesor Onorific la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, România. Cu o experiență remarcabilă ca Bursier Vizitator la Universitatea din California, Berkeley, SUA, între 2010 și 2012, Jeong O Park contribuie semnificativ la domeniul său prin rolul său actual de Director al Rețelelor Universitare Silkroad din Seoul, Coreea, din 2018 până în prezent. Recunoscut în ediția 2017-2018 a Marquis Who’s Who, a servit, de asemenea, ca Director al Institutului de Studii Est-Europene și Balcanice între 2012 și 2014 și a fost Vicepreședinte al Societății Coreene de Studii Europene Contemporane între 2012 și 2013. Ca jurnalist, a fost columnist pentru Korea Times în SUA și pentru New Economy Newspaper în Coreea de Sud. În semn de recunoaștere a contribuției sale remarcabile în educație, a fost decorat cu Medalia de Merit în Educație în grad de Ofițer de către Președintele României în 2007.

 

Ziua drapelului național

26 iunie – O zi importantă pentru ceea ce înseamnă respectul față de simbolurile naționale.

Sărbătorim astăzi Drapelul Național, element definitoriu al identității românești.

Ca în fiecare an, conducerea Autorității Naționale pentru Cetățenie cinstește așa cum se cuvine cele trei culori ale Drapelului Național și aduce un omagiu tuturor celor care, de-a lungul vremii, s-au jertfit pentru a avea o țară a românilor, o identitate proprie a poporului român, un imn propriu, o limbă națională proprie, o stemă și un steag care ne definesc românismul.

La Mulți Ani tuturor românilor pentru Ziua Drapelului Național!

Anunț programare online – suplimentare locuri depuneri cereri

Începând cu data de 20 iunie 2024, Autoritatea Națională pentru Cetățenie va suplimenta numărul de locuri disponibile, lunar, pentru persoanele care doresc să depună cereri privind cetățenia română în temeiul art. 8, 8.1, 10 și  11 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991.

Astfel, se vor aloca zilnic câte 45 de locuri suplimentare pentru perioada 20.06-18.07.2024, în zilele de luni până joi, pentru programarea online în vederea depunerii cererilor la sediul Autorității din București, str. Smârdan nr. 3, sector 3, după cum urmează:

  1. pentru cererile formulate în temeiul art. 8 și art. 8.1 câte 5 noi locuri pentru programarea online în vederea depunerii cererilor pentru fiecare zi  de lucru cu publicul de luni până joi;
  2. pentru cererile formulate în temeiul art. 10 câte 10 noi locuri pentru programarea online în vederea depunerii cererilor pentru fiecare zi  de lucru cu publicul de luni până joi;
  3. pentru cererile formulate în temeiul 11 câte 30 noi locuri pentru programarea online în vederea depunerii cererilor pentru fiecare zi  de lucru cu publicul de luni până joi.

Locurile suplimentar alocate pentru efectuarea  programărilor online pentru depunerea dosarelor la sediul ANC, vor fi afișate începând cu data de 17 iunie 2023 ora 09:00, pentru perioada 20 iunie -18 iulie anul curent.

Comunicat 23 mai 2024

Prin Decizia Prim-Ministrului României nr. 169/2024, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 474 din 22 mai 2024, domnul Silviu-Gabriel Barbu a fost numit președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Cetățenie, pentru un mandat cu durata de 4 ani.

Prin Decizia Prim-Ministrului României nr. 170/2024, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 474 din 22 mai 2024, doamna Ana-Claudia Țapardel a fost numită vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Cetățenie, pentru un mandat cu durata de 4 ani.

Sari la conținut